Cine nu recunoaşte următoarea situaţie?
O dispută pentru nimic
Trec ore şi ore până să ia sfârşit.
Medierea poate aduce schimbarea!
Fără procese interminabile
Fără costuri ridicate.






header_40.jpg

Peer mediation – Medierea de la egal la egal

Peer mediation este un model de mediere care se aplică în şcoli pentru soluţionarea conflictelor dintre elevi.

Cu alte cuvinte, Peer mediation este o modalitate de mediere prin care elevii, sub îndrumarea unor colegi de vârstă apropiată, găsesc împreună, într-un mod bine structurat, o soluţie de rezolvare a unui conflict sau ceartă.

O problemă creată împreună este rezolvată împreună, dar cu puţin ajutor!

Peer mediation este un model de educaţie prin care elevii învaţă să devină responsabili pentru comportamentul şi acţiunile lor.

Peer mediation are succes deoarece:

  • Limbajul folosit de tineri nu este întotdeuna accesibil adulţilor
  • Tinerii identifică mai repede şi mai bine natura problemei în care sunt implicaţi
  • Tinerii reuşesc să găsească mai repede soluţii pentru rezolvarea problemele lor
  • Dacă sunt bine instruiţi, tinerii nu au nevoie de adulţi în rezolvarea conflictelor lor. Ei pot să le rezolve singuri, mai bine, mai repede şi mai eficient.

Peer mediation contribuie la:

  • Rezolvarea mai rapidă şi într-un mod mai adecvat a conflictelor dintre elevi
  • Dezvoltarea abilităţilor sociale ale elevilor
  • Diminuarea atitudinii corecţionale a profesorilor şi a directorului şcolii
  • Promovarea unui climat cât mai plăcut în şcoală
  • Reducerea timpului dedicat menţinerii disciplinei în şcoli
  • Creşterea securităţii elevilor în şcoli

Peer mediation are ca scop influenţarea pozitivă a climatului social şi educaţional din şcoli prin:

  • Semnalarea la timp a conflictelor
  • Educarea elevilor de a-şi asuma responsabilitatea asupra propriilor conflicte, oferindu-le totodată şansa de a le rezolva singuri, rapid si eficient
  • Formarea unui grup de elevi-mediatori şi dezvoltarea abilităţilor necesare, contribuie la:
    • Soluţionarea noilor conflicte
    • Profesorii şi mentorii vor aloca mai mult timp procesului educaţional
    • Creşterea gradului de implicare a elevilor în activităţile scolare
    • Imbunătăţirea performanţelor şcolare ale elevilor

Edumonde Mediation a fost premiat pentru un proiect de Peer mediation. Sistemul educaţional românesc poate beneficia de rezultatele acestui proiect. Metoda de mediere şcolară elaborată de Edumonde Mediation este disponibilă şi în limba română pentru a fi implementată în şcolile din România.